vineri, 27 aprilie 2012

Tache, Ianke si Cadir


Imi doream demult sa vad piesa asta la teatru si imi mai doream sa o vad intr-o distributie de zile mari cu 3 actori mai ai dramaturgiei romanesti: Radu Beligan, Marin Moraru si Gheorhge Dinica...dar nu am mai apucat sa o fac. Pe vremea aceea eram indragostita de operta iar cand m-am trezit deja Gheoghe Dinica nu se mai identifica cu Cadir decat in memoriile individuale, iar piesa nu se mai gasea in programul TNB.

Acum, intr-o seara, cu ajutorului FB am descoperit pe youtube, o inregistrare si m-am facut comoda sa vad un spectacol din mijlocul patului...De obicei, mie imi place pentru un spectacol sa ma pregatesc putin...putina aranjare, ocupat loc in sala, simtit sala, mirosul, oamenii, asteptat sa se ridice cortina. Toate acestea inseamna o pregatire pentru spectacol si te ajuta cred eu sa savurezi mai bine ceea ce vezi pe scena...Acasa nu poate sa fie vorba de toate acestea, totusi am "intrat" extrem de repede in piesa.

O piesa extrem de simpla, bazate pe cuvant si pe replici. O piesa romaneasca scrisa de Victor Ion Popa si nu pot decat sa ma bucur ca Dinu Sararu (directorul TNB intre 2001 si 2004 a avut intuitia de a alege aceasta piesa).

Mi-au placut enorm de multe lucruri in aceasta piesa:
- montajul "clasic" fara exagerari, tipete, urlete, violenta-nu stiu de ce unii regizori cred ca publicul se atrage socandu-l sau prezentandu-i aceeasi fateta a realitatii zilnice. Eu sper ca omul vine la teatru ca sa iasa in realitatea zilnica si din uratenia gesturilor si vorbelor);
- costumele clasice-fara blugi, dar cu pantaloni cu berete, fuste pana  la genunchi etc
- decorul minimalist, pentru ca repet, piesa e bazata pe cuvant
- naturaletea cu care fiecare actor si-a insusit rolul. Si nu ma refer aici doar la cei trei titani din rolurile principale ci si la Ilie (Valentin Uritescu), Monica Davidescu sau Mihai Calin care completeaza distributia de exceptie.
- subiectul simplu ales (si pozitiv): buna intelegere intre oameni, indiferent de origini sau credinte
- umorul exista dar nu este gratuit, ci nuantat de fiecare personaj in parte (mai ales de Ianke)
- scena mesei de la inceputul actului 2, banala, romaneasca si totusi savuroasa, toate in acelasi timp.

Si pot sa spun ca nu am avut nimic care sa imi displaca...Ba chiar am vazut piesa de 2 ori in 2 sapamani si nu m-am plictisit neam.

In mod deosebit, personajul meu preferat este Cadir. Replicile lui sunt calde, rotunde, pline de dragoste, impaciutoare, mersul si accentul de turc m-au fermecat.

" Om fara iubire, copac uscat este, floare uscat este, frate Cadir este".

Propunerile lui sunt copilaresti dar bazae in primul rand pe pacea si intelegerea intre oameni, spargerea barierelor culturale si urmarirea fericirii de cuplu.

"Ovrei, crestin, frate este.
Tot una Ianke, bre.
Tu ovrei, el crestin, frate este.
Voi la fel casa este, dragoste mare este.
Botezam Ionel ovrei, doare la inima la Tache, botezam Ana crestin, doare la inima la Ianke,bre, haide facem amandoi copii, mahomedani"

Totusi una din lectiile de viata din piesa ii apartine lui Ianke (interpetat de Radu Beligan) si o redau putin mai jos, caci mult adevar este in ea:

"Vedeti voi copii, omul tanar trebuie sa creada ca poate orice si ca tot ce face el e asa de bun ca nimeni nu poate face ca el. Tineretea are asa o frumusete pe dinauntru ca ar fi mare pacat de n-ar putea sa o zvarle si pe dinafara.
Ati auzit voi de ochelari de vaca? 
N-ati auzit.
Trebuie sa va spun eu.
Asta este asa un obicei acolo unde se face branza de Olanda, nu stiu ce tara o fi...
Acolo pe la august, cand iarba incepe sa se ingalbeneste, vacile nu mai au pofta de mancare si dau lapte putin si atunci, cine are vaci le pune asa un fel de ochelari verzi care arata asa o iarba verde de tot, ca zici ca-i primavara. Si vacile mananca cu pofta si dau branza multa. Ei asa face si Dumnezeu cu oamenii tineri. Si pentru ca au asa niste ochelari de tinerete, li se pare ca totul e frumos si bun. 
Dar noi cum suntem mai batrani, mai tragem pe sfoara pe Dumnezeu pentru ca am invatat asa un viclesug ca ne uitam peste ochelari. Si ce se vede peste ochelari sa nu ma intrebi, de ce sa te amarasc de pomana, ai sa vezi tu la vremea ta".


Un comentariu:

  1. Eu am apucat sa vad piesa la teatru, am vazut si acasa de cateva ori, dar pe vremea cand se da la tv, si e o idee chiar buna sa o ravad mai ales ca mi s-a parut mereu ca rupta dintr-o alta lume, imediat dupa basme, dar inainte de realitatea zilelor noastre...

    Nu-mi amintesc prea bine de ultimul paragraf si abia acum realizez ca de multe ori, prinsi in valtoarea spectacolului, sunt cuvinte ce trec pe langa urechi fara sa-si imprime adevarata valoare. Poate la asta e bun si vizionatul din varful patului sau chiar lectura :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.